Călătorești tot timpul. Dar tu ce faci, de fapt?

N-am mai făcut demult asta însă astăzi vreau să îți povestesc câte puțin din activitățile mele de zi cu zi și despre legătura cu industria turismului, că doar de asta te afli aici pe site, nu?

De-a lungul timpului m-am lovit de o mulțime de întrebări legate de activitatea mea însă, de departe, cea mai frecventă întrebare a fost. “Văd că tu călătorești tot timpul. Dar tu ce faci, de fapt?”

Acest “tu ce faci, de fapt?” se referă, evident, la jobul pe care îl am. Se pare că acesta stârnește destul de multe semne de întrebare mai ales prin faptul că reușesc să plec atât de des în vacanțe (!).

M-am gândit de ceva timp să scriu un articol despre asta și iată că acum a venit momentul.

Nici nu știu de unde să încep. Poate de la faptul că pe 16 mai anul acesta (2016) s-au împlinit 3 ani de când sunt pe cont propriu, cu un business pus pe picioare. Pot spune cu mâna pe inimă că aceasta este una din cele mai mari realizări ale mele până în prezent și le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acest drum 🙂

Dar sa continui cu un Sumar al activității mele de până acum:

  • Lucrez în industria turismului din 2006
  • La începutul carierei mele am deschis și pus pe picioare o agenție de turism pe care am condus-o timp de 4 ani și un pic
  • Am lucrat apoi într-o agenție mică de turism, urmată de una dintre cele mai mari agenții de turism din România, putând astfel să simt cum stau lucrurile și într-o parte și în alta
  • Am simțit mereu că vreau să mă exprim dincolo de ceea ce fac ca și job așa că la 1 mai 2010 am deschis blogul de călătorii www.TravelwithaSmile.net – blog în care povestesc despre vacanțele și experiențele mele de călătorie, iar pe 16 august 2011 am lansat siteul pe care scriu chiar acum, TurismMarket.com, proiect inițiat împreună cu colegul meu, Mădălin Mancila.
  • Din 16 mai 2013 lucrez pe cont propriu la mai multe proiecte dedicate industriei turismului și cu mai multe companii de turism (în special agenții de turism, touroperatori și unități de cazare)
  • Mai multe informații despre mine găsești aici.

Proiectul principal – Consultanță de business, marketing și comunicare în turism

Buuun, acum că ți-ai făcut o idee despre background-ul meu în turism este momentul să îți dau mai multe detalii legate de momentul prezent.

Businessul pe care l-am pus pe picioare pornește chiar de aici de pe TurismMarket.com și implică lucrul cu oamenii. În mod direct, dar și online.

Și acesta este unul din cele mai frumoase lucruri (pentru că ai varietate, cunoști o mulțime de oameni și idei) și în același timp unul dintre cele mai grele lucruri (oamenii au păreri și dorințe diferite și de cele mai multe ori trebuie să mulțumești pe toată lumea).

Am reușit să îmbin lucrurile astfel încât să am o activitate diversă și complexă și să și călătoresc destul de mult. Adică așa cum îmi place mie! Pentru că da, nu toate deplasările mele sunt legate de vacanțe chiar dacă ele așa par! Cum iubesc să îmbin utilul cu plăcutul, fac în așa fel încât ori de câte ori plec în interes de serviciu să îmi fac timp și pentru mine.

 Spuneam că proiectul principal este “consultanță de business, marketing și comunicare în turism“.

Având un istoric de 14 ani în domeniu (update 2020), astăzi lucrez ca și Consultant independent cu mai multe companii de turism. Ce fac mai exact?

Mă implic în activitatea diverselor companii de turism în special pe partea de creștere a calității serviciilor oferite (analiză a activității de până în prezent, pregătirea personalului în comunicare, social media și vânzări), marketing și comunicare.

Stau de vorbă cu reprezentanți ai companiilor de  turism, cunosc afacerea lor, o analizez din punct de vedere al serviciilor oferite și totodată a mesajului și imaginii generale pe care o au în piață, fac strategii de marketing și le și implementez alături de echipele companiilor respective.

Da, ajung și la implementarea propunerilor pentru că îmi place să ofer servicii complexe și îmi este drag să mă implic foarte mult în ceea ce fac. În plus, mă implic atât de mult pentru că îmi plac oamenii cu care lucrez 🙂

De cele mai multe ori îmi este greu să enumăr exact toate lucrurile pe care le fac pentru o companie pentru că ele diferă de la o colaborare la alta. Un alt lucru important este că îmi adaptez serviciile la nevoile clienților mei: cu unii am colaborări de lungă durată, cu alții am colaborări pe un singur proiect. Cu unii lucrez doar eu la strategia de marketing și comunicare și o și implementez, în timp ce cu alții lucrez împreună cu echipa lor. Cu unele companii lucrez doar pe partea de pregătire a personalului, cu altele lucrez la organizarea de evenimente.

Ceea ce este de reținut este faptul că am ales să lucrez cu companii de turism mici și mijlocii pentru că ele nu aveau suportul necesar și nici cunoștințe complexe legate de realizarea unui plan de dezvoltare a afacerii lor.

Totodată, pe zi ce trece mă bucur să văd că sunt din ce în ce mai multe companii de turism care înțeleg rolul unui consultant de business și apelează la el. Dacă consultantul este și specializat pe industria lor, este cu atât mai bine!

Pe scurt, îmi adaptez serviciile la cerințele clienților mei și fac tot posibilul ca activitatea mea să fie cât mai utilă celor care se formează în ale turismului, celor care deschid afaceri noi în această industrie și celor care caută un suflu nou în afacerea lor.

Evident că nu le știu pe toate și nici nu le pot face pe toate, dar mă pregătesc în mod continuu (și îmi place să învăț, îmi ofer timpul în limita cunoștințelor și experienței mele pentru a face diferența în cadrul companiilor de turism mici și mijlocii.

Mă bucur să văd că pe zi ce trece sunt din ce în ce mai multe companii de turism noi sau vechi care învață să ceară ajutorul atunci când se împotmolesc la ceva. Au învățat să întrebe, să ceară informații legate de ceea ce îi depășește și au învățat să aibă răbdare înainte ca lucrurile să se întâmple. Mai sunt multe lucruri de învățat însă primii pași s-au făcut.

Organizare evenimente + Cursuri de vânzări și social media

O altă parte importantă a activității mele este cea de organizare de evenimente și de a susține cursuri de vânzări și social media (pentru turism).

Organizez cu drag și spor evenimente precum workshopuri, cursuri, infotripuri și alte evenimente tematice, atât pentru proiectele mele, pentru cele ale clienților mei sau la invitația unor colaboratori.

Cel mai probabil cunoști seria workshopurilor organizate de Turism Market (ai lista completă aici) însă, pe lângă acestea, organizez și alte evenimente precum taberele tematice Travel with a Smile, serile numite “Travel Caffe“, infotripuri precum #GreekExplorer, #RomaniaAutentica și #HaidookExperience de care sunt convinsă că ai auzit dacă citești acest site.

Totodată țin cursuri de vânzări & cutomer service, precum și social media și de inițiere în turism (cursul de calificare Agent de turism/Ghid).

IMG_9800
Credit foto: CalinStan.com

Mi-a plăcut întotdeauna să organizez ceva cap-coadă. Este o muncă foarte complexă însă la final, când totul se încheie, văd zâmbetele celor care au trecut pragul evenimentelor mele și aceasta este cea mai mare mulțumire pe care o pot primi.

Călătoriile

De 7 ani încoace (update 2020), la capitolul “călătorii” sunt mult pe plus!

Așa cum scriam și mai sus, reușesc să îmbin utilul cu plăcutul și chiar și atunci când călătoresc cu treabă pe undeva, îmi găsesc măcar o jumătate de zi pentru mine.

Dacă înainte, până în mai 2013, abia reușeam să plec câte o săptămână pe an pe undeva, mi-am luat cumva revanșa tuturor anilor în care nu am putut pleca în vacanță oricând mi-am dorit pentru că…era sezon și trebuia să fiu în agenție. Dacă lucrezi și tu în agenție de turism știi sigur despre ce vorbesc (știu însă că astăzi…în 2020..lucrurile s-au mai schimbat în agențiile de turism și agenții își pot lua altfel concediile).

Pasiunea mea pentru călătorii a fost cea mai mare pasiune așa că, dacă tot lucrez în industria asta frumoasă, de ce să nu profit la maxim de toate călătoriile pe care le pot face? Fie ele în interes de business sau de plăcere.

Siteul de industrie și blogul de travel

Siteul de industrie este acesta pe care îl citești acum, TurismMarket.com, iar blogul de travel este TravelWithaSmile.net.

Pe Turism Market scriu despre subiecte legate de industria turismului: bune practici în turism, știri și noutăți, evenimente și alte teme de interes pentru cei care lucrează în turism.

Pe Travel with a Smile scriu despre experiențele mele de călătorie. Este un blog axat pe călătorii și experiențe și cu fiecare articol aduc puțin din ceea ce am văzut și simțit în călătoriile mele în fața celor care mă citesc. Tot aici organizez călătorii tematice pentru cititori: fac tot posibilul să îi inspir pe cei care mă citesc și să le ofer experiențe de vacanță autentice, adică vacanțe altfel decât “la munte sau la mare”. Ca idee, dacă nu știi exact despre ce vorbesc, aici organizez călătorii scurte de 3-5 zile pentru pasionații de fotografie, gastronomie, canoe, echitație și…vin. Și pentru că activitatea firmei mele nu este una a unei agenții de turism touroperatoare(organizatoare), de fiecare dată când organizez o altfel de călătorie apelez la ajutorul unei agenții de turism cu care lucrez deja și organizăm împreună.

Amândouă îmi sunt dragi și, chiar dacă nu îmi place să recunosc, nu reușesc întotdeauna să îmi fac timp de scris așa cum mi-aș dori.

Dacă la capitolul călătorii sunt pe plus, la timpul de scris sunt cam pe minus.

Tocmai faptul că lucrez la mai multe proiecte în paralel mă ține cam departe de scris și acesta este un lucru pe care vreau să îl schimb în următoarea perioadă. De propus mi-am propus, am început acum să și acționez. Hai să vedem ce iese!

În loc de concluzie

Mi-am dorit ca viața mea să fie o călătorie frumoasă: să fac ce îmi place, să interacționez cu oamenii și să descopăr locuri noi ori de câte ori pot. Și este așa cum mi-am dorit!

Evident, în călătoria aceasta a mea în antreprenoriat nu pot fi toate lucrurile roz permanent. Tot timpul există suișuri și coborâșuri. Am învățat asta de-a lungul timpului și cred că am devenit oarecum flexibilă în acest sens. Știu că totul se întâmplă cu un scop și că tot ce se întâmplă este rezultatul acțiunilor mele de până acum.

Antreprenoriatul este o lecție în sine pentru mine. Știu că mai am multe de învățat însă sunt conștientă de provocările din prezent.

Dar oricum aș spune că e, cert este că în prezent trăiesc cea mai mare provocare. Este frumos și greu în același timp. Și iubesc fiecare secundă!

Tags : antreprenoriat in turismCarmina Nitescucompanii de turismspecialisti in turism
Carmina Nitescu

The author Carmina Nitescu

Ofer servicii de marketing și comunicare pentru companiile de turism, sunt trainer și organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

Leave a Response