Daca anul 2016 nu a fost unul suficient de greu pentru turism in general – vezi atentatele din intreaga lume – si pentru turismul din Romania – vezi falimentele de la finalul sezonului estival -, ziua de 4 octombrie a fost una cu vesti proaste pentru aproape jumatate din agentiile de turism de pe teritoriul tarii noastre.
Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) a retras licenta de functionare in vederea radierii din oficiu a 1384 de agentii de turism. Motivul a fost neprezentarea de catre aceste agentii a politei de asigurare contra insolventei (mai exact “Polița de asigurare privind rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de catre turist în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism”). Decizia a fost publicata pe siteul oficial al ANT.
“Este vorba de 1.300 de agenții cărora le-a fost retrasă sau radiată licența de funcționare. În momentul acesta, mai sunt licențiate 1.700 de agenții de turism. Le-am retras licența celor care nu mai aveau polițe“, a declarat pentru Profit.ro George Borună, directorul general al Direcției Generale de Control și Autorizare din cadrul Autorității Naționale pentru Turism (ANT).
Conform legii agentiile de turism au obligativitatea detinerii unei astfel de polite de asigurare si de reinnoirea acesteia anual. In plus, aceasta trebuie sa se afle afisata vizibil la sediile agentiilor cat si pe siteurile acestora.
ANT mentioneaza totodata ca aceste agentii au fost notificate in prealabil de doua ori iar lista lor a fost publicata pe siteul Turism.Gov.Ro in perioada martie – septembrie 2016. Ultima notificare a fost trimisa pe 23 august personalizat prin scrisoare recomandata catre fiecare agentie de turism in parte, iar ieri, 4 octombrie, a fost publicata lista agentiilor de turism care nu au putut prezenta asigurarea de insolventa nici dupa cea de-a doua notificare si care, incepand cu aceasta data au ramas fara licenta de functionare.
Later edit. 06.10.2016.In urma discutiilor generate in piata, ANT a dorit sa clarifice situatia agentiilor de turism si a refacut lista publicata initial pe 4 octombrie. De data aceasta au fost publicate 3 liste:
- Lista agentiilor de turism licentiate (deci cu acte in regula)
- Lista agentiilor d eturism a caror licenta sau anexa a licentei a fost radiata la cererea operatorului economic in 2016
- Lista agentiilor de turism cu licenta retrasa in 2016
Nota personala
Din punctul meu de vedere aceasta masura, atat de drastica precum este, scoate la lumina situatia in care se aflau mai mult de jumatate de agentiile de turism din Romania.
Pentru ca asa cum se banuia dar pana acum nu se facuse nimic concret in acest sens, o buna parte a agentiilor de turism din Romania au functionat perioade mari de timp fara sa indeplineasca o cerere minima- obtinerea si/sau reinnoirea politei de asigurare si punand in pericol astfel siguranta vacantelor achizitionate de catre turisti.
ANT a luat ieri o decizie care cu siguranta a zguduit piata de turism de la noi si care, pe langa intentia corecta de a-i face pe toti agentii economici sa functioneze legal, va avea rasunet si in randul clientilor agentiilor de turism – cel putin pentru o perioada de timp pana se calmeaza lucrurile acestia isi vor intari NEincrederea in agentiile de turism.
Inca din anii 2009-2010 increderea turistilor in agentiile de turism a inceput sa scada, astazi, in 2016, dupa cel putin cate un faliment major pe care l-am avut in fiecare final de vara, turistii au din ce in ce mai putina incredere in agentiile de turism.
Sa vedem cum vor decurge lucrurile de aici incolo pentru ambele parti. Personal sper ca in piata sa existe de aici inainte numai agentii de turism care sa functioneze legal si care sa ofere clientilor lor vacante sigure si totodata sper ca aceasta masura sa fie vazuta de public ca o “curatenie generala” si prin ea turistii sa isi recapete increderea in agentiile de turism. In cele ramase in picioare si in cele care vor aparea in viitor.
Credit foto: unsplash.com
Sunt de fapt 1262 de agentii intrucat restul au cerut singuri radierea licentelor. Ar fi indicat sa se verifice informatiile inainte de a le lansa in presa.
Multumesc pentru completare. Intr-adevar, pe aceasta lista sunt si agentii de turism care si-au cerut singure radierea si este o coloana separata (in excelul respectiv) in care se specifica asta. Am inteles ca lista va fi updatata si retransmisa public.