Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Londra 2012 – Un Eveniment de Prestigiu

Cred ca este deja defect profesional. Dar nu ma pot abtine, de fiecare data cand vad sau particip la un eveniment, sa nu il evaluez si din punct de vedere organizatoric si nu numai prin prisma impresiei personale pe care mi-o creeaza.

Asadar incepand de la o banala nunta a unui prieten, unde ochiul meu critic ar gasi cu siguranta ceva care nu a fost cum trebuie (atentie deci, nu ma chemati la nunti 🙂 ), continuand cu invitatii la diverse lansari de produse, locatii (hoteluri, restaurante), terminand cu evenimente de mare amploare (concerte, evenimente sportive) etc., aproape intotdeauna voi trece si prin filtrul meu ca si organizator de evenimente si voi gasi lucruri de imbunatatit sau aspecte din care sigur si eu am de invatat.

De aceea am asteptat cu mare interes poate cel mai mare eveniment din acest an, privit de peste 1 miliard de oameni de pe tot globul. Deschiderea Jocurilor Olimpice din Londra 2012. Stiam ce poate face Danny Boyle, nu degeaba a fost ales el ca si motor al intregului eveniment, de la concept pana la punere in practica. Si cred ca imi dati dreptate, cei care ati urmarit, cand spun ca asteptarea a meritat.

Cine este Danny Boyle? Mai multe info aici.

Daca nu ati vazut spectaculosul eveniment live, merita macar sa il cautati pe net si sa va delectati cu el. Nu o sa il povestesc episod cu episod, o sa ma leg doar de cateva scene unice :

Cea mai tare: James Bond ce sare cu parasuta pe stadionul Olimpic impreuna cu……regina ?? Nu, nu o actrita. Regina adevarata. “Good evening, Mr Bond,” ii spune lui Bond – (Daniel Craig), ridicandu-se de la biroul ei din Buckingham Palace. Merge cu el la elicopter, insotita si de cei doi simpatici catei regali, se urca, survoleaza Londra, trece pe sub London Bridge si apoi se opreste deasupra stadionului, sare cu parasuta….si apare miraculos la tribuna ei. Acum putem chiar spune ca le-am vazut pe toate 🙂

Prologul evenimentului, ce a durat aproape o ora, a prezentat un tablou al unei Anglii rurale a secolului al XVIII-lea, in care natura domina prin maretie. S-au folosit mai mult de 10,000 de figuranti, a fost si o suita intreaga de animale: vaci, oi, cai, gaste, stadionul a fost acoperit cu gazon, dealuri artificiale, flori, copaci, casute cu cosuri fumegande, jocuri rustice de cricket si fotbal, norisori albi si pufosi, toate au coroborat pentru o imagine idilica a Angliei de odinioara.
Din rural se face o trecere foarte lina, dar dura, in epoca industriala, dispare natura, apar fabricile, oamenii muncii, minerii, etc.
Deci Boyle face o trecere in revista a tuturor momentelor importante ale istoriei britanice.

Nu sunt uitate nici personalitatile din literatura.

Au fost aduse la un moment dat in scena mai mult de 300 patuturi de spital cu pacienti copii pana in 10 anisori, insotiti de cca 600 membri ai National Health Service, pentru a aduce un tribut celui ce este Spitalul pentru Copii Great Ormond Street, in acelasi timp insa atingand si literatura pentru copii prin acest moment. J. K. Rowling, poate cea mai mare scriitoare britanica in viata, a dat glas primelor randuri din faimoasa carte Peter Pan, in timp ce papusi uriase dansau deasupra micilor pacienti, amintindu-i pe Captain Hook, Cruella de Vil, sau chiar Voldemort al lui Rowling.

Din capitolul personalitati celebre onorate, Boyle l-a adus printre purtatorii de steaguri chiar si pe Muhammad Ali, cel mai faimos campion olimpic al tuturor timpurilor.

Si sa nu uit ca insusi Sir Paul McCartney ne-a cantat, Hey Jude parca nu a sunat niciodata asa de bine.
Iar de Rowan Atkinson …… dragutul de Mr. Bean… ce sa mai zic, ce ar mai fi de zis ? Nu mai pot descrie momentul lui, doar trebuie sa il vedeti, atat 🙂

Ar mai fi cate ceva de amintit, despre cum s-a aprins flacara olimpica, cum au defilat tarile, cum s-a terminat totul, insa sper ca v-am incitat destul pe cei care nu ati urmarit, astfel incat sa gasiti un moment liber (vreo 6 ore asa 🙂 ).

Pareri am cerut si am auzit mai multe. Majoritatea (mai ales cunoscatorii istoriei si literaturii Marii Britanii) au fost fermecati de frumoasa poveste pusa in scena de geniul lui Boyle. Altora li s-a parut tras de par, plictisitor, sau aparent putin prea multa laudarosenie a unui mare imperiu.

Dar sa nu uitam faptul ca Londra a fost si este singurul oras care a gazduit de 3 ori Jocurile Olimpice, de fiecare data in momente grele in istoria omenirii. Sa nu uitam de spiritul britanic, ambitia, puterea de organizare si de punere in practica a proiectiilor care la prima vedere pot parea imposibile.

Ca si eveniment in sine, din fata televizorului de unde l-am urmarit, pentru mine a parut impecabil. Nu pot sa imi imaginez ce putea simti un britanic in acele momente, ce mandrie, ce onoare sa fie parte dintr-un asa popor. Noi cu mizeriile noastre politice … nu mai avem momentan prea multe resurse spirituale sa atingem asemenea culmi. Suntem cu vreo 100 de ani in urma, undeva intr-un univers paralel. Din pacate. Dar sa nu cadem in altceva decat am intentionat cu acest articol.

Concluzie scurta: Evenimentul de deschidere al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 a fost superb. Impecabil. Si, mai mult ca sigur, irepetabil.

Tags : eveniment in turismIzabela Glomnicuspecialisti in turism
Izabela Glomnicu

The author Izabela Glomnicu

Leave a Response