Perioada de practica in viziunea companiilor de turism si a studentilor

Asa cum spuneam in articolul anterior, perioada de practica este decisiva pentru viitorul unei persoane care isi doreste sa aiba o cariera in turism.

In articolul de astazi ma adresez companiilor de turism (agentii de turism mari si mici, hoteluri, pensiuni, restaurante, etc) in ceea ce priveste studentii veniti in practica dar si studentilor in ceea ce priveste oportunitatea lor in cariera.

Sunt unele companii care isi doresc sa aiba studenti in practica iar altele care nici nu vor sa auda de asa ceva.  Motive ar fi multe de ambele parti si le voi lua pe rand.

Totodata sunt studenti care isi doresc sa faca o perioada de practica si studenti care nu sunt interesati de acest lucru.

Companiile care nu isi doresc sa aiba studenti in practica:

  •  nu sunt sigure ca acei studenti isi vor dori sa lucreze ulterior in firma respectiva si considera ca “pierd” ceva daca invata un student
  • nu au timp si resurse sa invete acel student (este nevoie de timp si de o persoana dedicata care sa se ocupe de acel student tocmai pentru ca el sa invete ceva si nu sa faca munca de secretariat)
  • companiile respective nu vor ca acei studenti sa aiba acces la anumite informatii confidentiale ale companiei (contracte de colaborare de exemplu).

Pe de alta parte sunt companii de turism deschise practicii studentilor pentru ca:

  • stiu ca pregatind un student pot descoperi pe parcurs ca au gasit persoana potrivita pentru compania lor (colaborarea se va transforma in angajare).
  • Sunt multe companii care prefera sa pregateasca un om de la zero tocmai pentru a-l invata specificul companiei respective. Astfel, daca studentul care face practica isi doreste cu adevarat sa lucreze in domeniu are toate sansele de reusita.

Din cate stiu din piata exista si companii care cauta sa ia studenti in practica doar pe perioada verii (atunci cand este sezon de varf) pentru ca au nevoie de forta de munca ieftina sau gratuita. Este o mare greseala dupa parerea mea din mai multe motive:

  •  acea companie nu va face niciodata performanta daca vrea sa profite de studentii in practica (studentii au venit sa invete si nu sa faca munca altora pentru ca nu are cine sa o faca; oricum, un student venit sa invete nu va stii ce sa faca in anumite situatii si tot va fi nevoie ca situatia sa fie rezolvata de altcineva)
  •  studentul care se regaseste exploatat astfel nu va ramane in continuare in acea firma(pentru ca oricum nu il invata nimeni nimic si se simte folosit)

Am scris acum ceva timp despre Pregatirea de Specialitate in Turism si despre importanta ei. Daca vrei sa ai o cariera in turism este important, pe langa pregatirea pe care trebuie sa o ai, sa cunosti piata de turism si sa lucrezi in acest domeniu. Atunci cand esti la inceput de drum o ocazie destul de buna ar fi sa faci practica intr-o companie de turism.

Esti student si vrei sa faci practica intr-o companie de turism. Cum alegi compania ? In primul rand cauti companii deschise colaborarii in acest sens (practica in turism, internship) si iti definesti foarte bine ceea ce vrei sa inveti.

Consider necesar ca o companie care isi doreste studenti in practica sa aiba pe site o pagina dedicata tocmai pentru a face cunoscut acest lucru. Totodata, daca esti o companie de turism si te contacteaza un student in vederea perioadei de practica este bine sa stai putin de vorba cu studentul respectiv sa vezi ce isi doreste el si daca interesele companiei si ale studentului se reunesc undeva. Din aceasta simpla discutie cred ca ar fi foarte simplu pentru ambele parti sa stabileasca o colaborare viitoare sau nu.

Pe de alta parte sunt si studenti care vor sa faca o practica pentru ca li se impune la scoala. Atunci cand faci n lucru doar pentru ca “trebuie” mai bine nu il faci. De ce? Pentru ca il faci doar ca sa fie facut si nu ramai cu nimic.

O perioada de practica (in orice domeniu) trebuie privita ca pe o oportunitate de a cunoaste domeniul in care vrei sa lucrezi (sau, daca nu iti vei dori sa lucrezi in acel domeniu cel putin vei afla din aceasta perioada de practica).

Practica neplatita vs angajare

Un alt motiv pentru care perioada de practica nu este vazuta prea bine de unii studenti este faptul ca aceasta este neplatita. Da, perioada de practica, perioada de formare intr-un domeniu este neplatita. Insa, daca iti place domeniul si iti doresti cu adevarat sa inveti acea perioada de practica(sau internship cum se mai numeste) se poate transforma intr-o colaborare platita fie part time fie cu norma intreaga. Acest lucru depinde insa atat de compania care cauta studenti in practica cat si de studentul care face practica respectiva.

Inca de la primul contact intre o companie de turism si un student este bine ca ambele parti sa spuna ce isi doresc de la acea colaborare. Sa spunem ca cele doua parti isi doresc:

  • agentia de turism: cauta o persoana pasionata de turism, o persoana dispusa sa invete si pe viitor sa aiba ocazia de a lucra in acea companie (in functie de rezultatele obtinute)
  •  studentul: vrea sa invete, vrea sa descopere care ramura a acestui domeniu i se potriveste si vrea sa lucreze efectiv in acest domeniu (colaborare platita pe termen lung)

Dupa cum spunea o buna prietena, putem privi aceasta perioada de practica si altfel. Cum ar fi sa ne gandim la un barter?Astfel, agentia de turism ofera informatia si know how-ul, iar studentul ofera pasiunea pentru turism si dorinta de a invata. Daca cele doua parti se inteleg si se completeaza reciproc pot ajunge la urmatorul pas: angajarea (part time sau full time). Astfel, ambele parti au de castigat.

Daca stau si privesc in ansamblu situatia perioadei de practica  gasesc numai avantaje de ambele parti (cu conditia ca ambele parti sa isi doreasca cu adevarat o astfel de colaborare):

  • compania de turism poate obtine unul sau mai multi angajati pasionati de ceea ce fac (iar acei angajati ar fi deja familiarizati cu modul de lucru si cu specificul companiei)
  • studentul isi descopera si isi dezvolta pasiunea pentru ramura aleasa in domeniul turismului, acest lucru traducandu-se intr-o colaborare(angajare) pe termen lung

Credit foto: unsplash.com

Tags : agent de turismcariera in turismCarmina Nitescuconsultant de turismspecialisti in turism
Carmina Nitescu

The author Carmina Nitescu

Ofer servicii de marketing și comunicare pentru companiile de turism, sunt trainer și organizator de evenimente tematice.

Tel: 004 0745 310 811 | Email: carmina@turismmarket.com

11 Comments

  1. Felicitari pentru ideea articolului !
    E un subiect important si ptr agentii si pentru studenti si chiar scoli !
    Din pacate, desi exista motive ca cele 2 parti sa-si dea mana, colaborarea e sporadica, rareori aduce satisfactii studentilor sau angajatorilor.

    Si iata de ce: “perioada de practica” , asa cum ii spune si numele, este limitata, de obicei 1 luna calendaristica. Asa e programa scolara si nimeni n-a pus sub semnul intrabarii aceasta cutuma mostenita de multi ani.

    Ori, daca la o agentie, vin brusc vreo 7 studenti de profil si – atentie – inca 7 elevi de liceu de profil, practic agentia nu se poate ocupa de ei !

    De obicei, perioada de practica e vara, cand agentia e supra-solicitata si oamenii n-au timp nici de daily business, d-apai sa mai delege un om care sa se ocupe de practicile studentilor si elevilor…aflati in vizita !

    Plus ca, daca la angajarea unui om nou in echipa exista interviu de selectie si poti tria, poti alege, la studenti sau elevi, primesti pe cine ti se trimite.
    Unii au chef , altii nu, unii sunt seriosi si implicati, iar altii abia asteapta sa-si ia hartia cu stampila si s-o stearga !
    In afara de asta, rotatia lor, in mare viteza, cam la 5 zile, dupa care vin altii, nu permite sa se treaca de faza initierii primare la locul de munca !

    Si ce-ar fi de facut ca lucrurile sa mearga ??

    1. Perioada de practica a unui student: minim 1 luna neintrerupt
    2. Agentia poate crea un post de student, cu birou, computer etc, pentru tot anul, si evident ca nu poate crea cu usurinta un post de lucru doar pentru 1 luna intr-un an.
    3. E nevoie ca programa sa se SCHIMBE, lasand studentii sa mearga in practica, PE TOATA PERIOADA ANULUI, prin rotatie, cate o luna !!
    4. Dreptul agentiei de a intervieva si selectiona studentii pe care ii primeste in practica.
    5. Clarificarea orarului de practica, cate ore pe zi trebuie sa activeze studentul ? Daca fixam 4 sau 6 ore/ atunci, daca el va lucra de fapt 8 ore, poate fi platit pentru diferenta de ore lucrate peste practica !

    Iata cateva elemente care ar urni acest demers intepenit.

    Pentru aceasta, ANAT ar trebui sa incheie un protocol cu ministerul invatamantului si universitatile de profil !

    1. Asa este, si agentia de turism trebuie sa fie pregatita pentru a lua studenti in practica. Multumesc pentru completare.

      Sper ca pe viitor atat companiile de turism cat si studentii sa fie mai deschisi in ceea ce priveste acest inceput de colaborare: sa stie ce isi doresc si sa faca eforturi pentru a ajunge acolo unde si-au propus. Studentii sa priveasca aceasta perioada ca pe o oportunitate de a cunoaste domeniul si de a invata iar agentiile ca pe o oportunitate de a alege viitori angajati.

  2. Super seria de articole, Carmina!
    Simt de ceva vreme nevoia sa ma implic in aceasta problema. Daca adunam adepti suficienti, ma voi ocupa, in numele Recrutare Turism, bineinteles, de un program care vizeaza gasirea de talente pentru agentiile de turism interesate ( in principiu agentii mari, care sa aiba si putere de absorbtie). RTT poate face selectia celor mai buni absolventi (stiu ca tu vorbesti despre practica in timpul facultatii, dar cred ca in aceeasi “oala” poate chiar cu nevoie si mai mare de ajutor se gasesc si cei care tocmai termina scoala sau cei fara experienta in turism care vor sa intre in acest domeniu). Revin:RTT face selectia oamenilor, alegandu-i pe cei de cursa lunga si cu atitudinea potrivta, punem la bataie si o sesiune gratuita de coaching si initiere in turism pentru ei. Asteptam agentii interesate sa ii preia, tinand cont ca nu numai ca sunt selectati dur, dar si pregatiti basic. Daca adunam 3 agentii, promit sa ma ocup de restul. PS: as dori insa ca si agentiile sa ne trimita “scrisoarea lor de intentie”: cum vad ei integrarea si care e planul lor pe termen lung cu acesti oameni. Imi asum responsabilitatea in fata celor pe care-i selectez si in fata agentiilor.

    1. Super ideea, Oana! Eu sper sa se anunte cat de repede cateva agentii de turism interesate 🙂
      Practic le-ar fi lor mult mai usor sa recruteze persoane dedicate aflate la inceput de drum. E drept ca sunt si multe agentii care vor angajati cu o experienta anterioara insa cu siguranta vor avea nevoie si de nou veniti in turism mai ales daca stiu ca exista un loc in care gasesc oameni talentati si pasionati de turism.

  3. E adevarat, articolele cu practica pot naste si un proiect frumos, nu raman doar la stadiu de “articol”. Sunt sigura ca agentiile ar aprecia o “pepiniera” care sa le livreze oameni buni, indiferent de nivelul de experienta. Din cate vad, sunt cel putin 2 entitati interesate de proiectul asta: Anat si RTT, inteleg ca se naste un proiect comun :-)? Personal, indiferent cum se va face proiectul, sunt super optimista ca se vor gasi 3 agentii (mari) care sa fie interesate…

      1. ANAT via dl Adrian Voican (vezi primul comment). Eu iau ideea ca pe o intentie serioasa 🙂

  4. Un subiect foarte interesant. Mai interesant insa a fost sa aflu ca in timpula anului scolar li se permite studentilor sa faca practica aproximativ o luna ¿?. Nu stiu, eu am vazut oferte de internship din partea anumitor companii din Romania pe o durata cateva luni la un an. Este adevarat ca erau din partea unor organizatii mari care nu apartin industriei turismului. In acest caz eu ma intreb daca exista vre-un gol in legislatia romaneasca? sau doar o lipsa de informare a companiilor din industrie si a studentilor? Mi se pare foarte interesanta initiativa Oanei, dar cred ca mai intai trebuie consultata legislatia pentru a vedea daca este posibil asa ceva (aici fiecare tara are regulile ei). Oricum le doresc mult succes, atat celor de la ANAT cat si Oanei, daca vor dezvolta proiecte in acest sens!! Practica este foarte utila atat companiilor cat si studentilor. Colaborarea intre facultati, scoli etc. si companii ajuta, de asemenea, foarte mult in crearea de programe bune de practica pentru studenti.

  5. Sunt inginer la baza dar am facut un curs de agent de turism/ghid local.Dupa terminarea acestui curs am incercat prin trimiterea a foarte multe cv la diverse agentii de turism, sa lucrez intr-o agentie.Din pacate am ramas foarte dezamagita.Nu sunt bagata in seama de nimeni.Si cred ca nu sunt singura.De ce?Sunt sigura ca marea majoritate a celor care lucreaza in agentii nu isi cunosc meseria cum trebuie.

    1. Mihaela, asa este. Te-ai lovit de una dintre cele mai mari probleme pe care le poate avea o persoana noua in turism.

      Sunt multe agentii de turism care cauta “oameni cu experienta” atunci cand e vorba de angajare. Din pacate daca nu iesi cu ceva in evidenta, daca CV-ul tau nu are o minima experienta in domeniu cel mai probabil iti va fi foarte greu sa te faci remarcata.

      Iti recomand este sa te interesezi tu, sa cunosti tu agentiile de turism si sa vezi care dintre ele sunt interesate de colaborari cu oameni nou veniti in acest domeniu, oameni pasionati de ceea ce vor sa faca. Totodata, poti apela si la o firma de recrutare specializata pe turism( cum este RTT- poti vorbi cu colega noastra Oana Diaconu) sa vezi unde te-ai potrivi mai bine. Succes

Leave a Response